Antiterorismul şi mediul, în primul discurs al Tronului susţinut de primul ministru al Marii Britanii, Brown

Premierul britanic Gordon Brown a prezentat, ieri, în cadrul primului discurs al Tronului circa douăzeci de proiecte de lege care vizează îndeosebi înăsprirea luptei împotriva terorismului şi introducerea primei legislaţii cu caracter de constrângere în materie de mediu. Discursul-program, redactat de către premierul britanic, a fost citit în cele două camere ale Parlamentului de la Londra – Camera Lorzilor şi Camera Comunelor – de către suverană în ţinută de gală, potrivit unui ceremonial datând din secolul al XVI-lea.

Guvernul va căuta îndeosebi să facă să avanseze controversatul său proiect de creştere a duratei de detenţie în cazul suspecţilor de terorism, dar şi interzicerea călătoriilor în străinătate a teroriştilor care au făcut obiectul unor condamnări. Regina a anunţat şi că „Regatul Unit va deveni prima ţară din lume care introduce un cadru juridic cu caracter de constrângere pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră’’.

sursa : Gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.