Capsunile din Marea Britanie se vor strica din lipsa de capsunari

Vara aceasta, o bună parte din recolta de căpşuni, zmeură şi fructe de pădure va rămâne neculeasă în Marea Britanie, din pricina penuriei de lucrători sezonieri. Iar una dintre cauze o reprezintă şi faptul că românii şi bulgarii nu se înghesuie să ia aceste slujbe la care ar avea acces în pofida restricţiilor de pe piaţa muncii pentru alte categorii de lucrători, scrie The Independent. Astfel, la nici doi ani de când presa britanică agita sperietoarea „invaziei de români şi bulgari” după 1 ianuarie 2007, patronii din agricultură sunt îngrijoraţi de pierderile preconizate din cauza lipsei… de români şi bulgari.

Dacă, anul trecut, producătorii de fructe au pierdut circa 20 milioane lire, suma ar putea creşte de câteva ori anul acesta, în condiţiile în care un sfert din slujbele sezoniere riscă să râmână neocupate. Or, acest lucru se datorează mai ales politicilor actualului Cabinet, care a cedat în faţa lobby-ului antiimigraţionist. În primul rând, cota de muncitori sezonieri pentru vara lui 2008 a fost redusă de la 25.000 la 16.250 de oameni şi rezervată exclusiv pentru români şi bulgari… Gandul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.