Fost director al MI6 critică Guvernul britanic

Trupele britanice, la al doilea elicopter pierdut în Afganistan International Dacian Cioloş rămâne în cărţi pentru Agricultură SUA vor mii de soldaţi aliaţi în Afganistan Ancheta în dosarul iranian, „într-un punct mort” [vezi toate] Fost director al MI6 critică Guvernul britanic Joi, 26 Noiembrie 2009 Un fost director al serviciului britanic de informaţii externe (MI6) a criticat Guvernul pentru că nu a alocat suficiente resurse pentru războiul din Afganistan şi nu prezintă o motivaţie pentru detaşarea militarilor în acest teatru de operaţiuni, scrie The Times în ediţia electronică de astăzi, scrie Mediafax.

Sir Richard Dearlove, care a condus până în 2004 serviciul de informaţii externe, a susţinut că Guvernul nu a argumentat implicarea Marii Britanii în campania din Afganistan, soldată cu moartea a 100 de militari britanici în acest an. El a făcut aceste declaraţii cu ocazia unui colocviu desfăşurat la Gresham College din Londra când a spus unei auditoriu format din profesori universitari că "motivul pentru care suntem în război cu talibanii este unul de securitate naţională". "Forţelor noastre armate nu li s-au acordat suficiente resurse. Acesta este faptul din cauza căruia nu există nici o scăpare. Ministerul de Finanţe a diminuat de circa opt ani bugetul pentru apărare", a afirmat el.

De asemenea, "până în prezent, conducerea noastră politică nu a reuşit să explice de ce suntem implicaţi în război", a adăugat el. Potrivit lui Dearlove, care a condus începând din 1999 serviciul MI6, Guvernul trebuie să trimită un mesaj puternic inamicilor săi pentru a evita pierderea de militari britanici. "Dacă talibanii consideră că ezităm, aceştia vor intensifica presiunea şi vor fi încurajaţi că ucidă mai mulţi militari de-ai noştri", a afirmat el.Sir Richard a fost însărcinat cu furnizarea de informaţii secrete care au constituit esenţa dosarului controversat, publicat de Guvern în septembrie 2002, referitor la Saddam Hussein, bănuit de deţinerea de arme de distrugere în masă. CITIŢI ŞI: SUA vor mii de soldaţi aliaţi în Afganistan

Fost director al MI6 critică Guvernul britanic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.