Guvernul britanic, acuzat că ascunde cuantumul datoriei publice

Cuantumul datoriei publice a Marii Britanii este ascuns de cetăţenii şi aleşii din Parlament de către Guvern, au acuzat parlamentarii de opoziţie de la Londra, după ce ministrul de Finanţe, Alistair Darling, a evitat să ofere date exacte privind reducerea cheltuielilor publice. Chemat în Parlament să explice cât vrea "să taie" din banialocaţi şcolilor, spitalelor şi secţiilor de poliţie, ministrul s-a eschivat, spunând că "nu publicăm fiecare estimare", relatează The Daily Mail.

 

Pe fondul zvonurilor că premierul ar putea organiza alegeri anticipate în martie, Darling a considerat că nu poate spune exact ce categorii socio-profesionale vor fi afectate de reduceri bugetare, dar parlamentarii au văzut în eschivele sale şi o încercare de a ascunde adevărata datorie a ţării. Ministrul nu a spus cât anume trebuie să restituie Trezoreria în dobânzi, dar un prestigios think-tank economic (Institute of Fiscal Studies – IFS) a venit cu propria estimare şocantă. În 2014-2015, Guvernul trebuie să achite dobânzi de 71 miliarde lire, în creştere faţă de cele 66 miliarde prevăzute pentru 2012-2013, în condiţiile unui deficit bugetar de 12,6% din PIB.

Guvernul britanic, acuzat că ascunde cuantumul datoriei publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.