ha, ha,ha :) David Cameron îi invită în Marea Britanie pe francezii bogaţi speriaţi de taxele mari. „Vom întinde covorul roşu” ‎


Marea Britanie ar fi foarte bucuroasă să-i primească pe francezii bogaţi, dacă guvernul de la Paris impune un nivel de 75% al taxei pe venit pentru cei care câştigă peste un milion de euro anual, a declarat premierul britanic, David Cameron, potrivit Wall Street Journal.

Afirmaţia lui Cameron ar putea stârni reacţii din partea autorităţilor franceze, potrivit publicaţiei.

Cameron este familiarizat cu subiectul taxării bogaţilor, după decizia din martie a guvernului pe care îl conduce de a reduce nivelul celei mai ridicate trepte de impozitare pe venit, pentru cei care câştigă peste 150.000 de lire sterline, de la 50% la 45%.

Măsura guvernului britanic a fost puternic criticată de sindicate şi opoziţie în Marea Britanie, dar a fost primită bine de participanţii la un eveniment pentru oameni de afaceri, desfăşurat în contextul summit-ului G20 din Mexic.

"Fiecare ţară stabileşte propriul sistem de taxe, dar cred că într-o lume a capitalului global, într-o lume în care concurăm unii cu alţii şi în care vrem să transmitem mesajul că dorim să construiţi afaceri, să le dezvoltaţi şi să investiţi, cred că este greşit să ai taxe complet necompetitive", a răspuns Cameron, după ce un om de afaceri aflat în sală i-a cerut opinia asupra planurilor unui guvern european de a reduce vârsta de pensionare la 60 de ani şi de a introduce un nivel de taxare de 75% pentru persoanele cu venituri mari.

"Dacă francezii introduc taxa maximă de 75% vom întinde covorul roşu şi vom primi cu braţele deschise mai multe afaceri din Franţa în Marea Britanie, iar aceastea vor plăti taxe în Marea Britanie, care vor susţine serviciile noastre de sănătate, şcolile şi toate celelalte", a spus Cameron în aplauzele audienţei.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a promis în timpul campaniei electorale o taxă de 75% pe veniturile de peste un milion de euro.

Perspectiva unei astfel de măsuri i-a determinat şi pe bancherii din Elveţia să se pregătească pentru un aflux de francezi bogaţi. Măsura politicienilor francezi face parte din planul de reducere a deficitului bugetar, dar ar putea împinge cetăţeni francezi bogaţi să se mute în alte ţări, inclusiv în Elveţia, unde pot beneficia de taxe foarte mici.

De asemenea, guvernul de la Paris a aprobat în iunie reducerea, de la 62 la 60 de ani, a vârstei de pensionare pentru angajaţii care au contribuit la sistemul public peste 41 de ani, inversând parţial reformele nepopulare introduse de precedentul preşedinte, Nicolas Sarkozy.

David Cameron îi invită în Marea Britanie pe francezii bogaţi speriaţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.