Litvinenko lucra pentru serviciile secrete britanice

0
10

Litvinenko lucra pentru serviciile secrete britaniceFostul agent rus Aleksandr Litvinenko, decedat la Londra în noiembrie 2006, în urma otrăvirii cu poloniu, lucra la data asasinării sale pentru serviciile de informaţii externe britanice (MI6), de la care primea un salariu lunar de circa 2.000 de lire sterline, relatează Daily Mail în ediţia online.

Această dezvăluire, pentru care cotidianul britanic citează surse diplomatice şi din cadrul serviciilor de informaţii, reprezintă ultima întorsătură de situaţie în afacerea Litvinenko, aflată la baza unor grave tensiuni în relaţiile dintre Londra şi Moscova.

Principalul suspect în acest caz, rusul Andrei Lugovoi, a recunoscut încă de la începutul anchetei că s-a întâlnit cu Litvinenko în ziua otrăvirii acestuia, la 1 noiembrie, la hotelul Millenium, din Londra. Lugovoi pretinde că Litvinenko ar fi încercat să-l recruteze ca să furnizeze informaţii pentru MI6. El neagă orice implicare în moartea fostului agent rus, susţinând că este transformat într-un "ţap ispăşitor" în acest caz….

articol complet la Mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here