Marea Britanie nu a reuşit să stabilească o propunere de lege privind organizarea referendumului de apartenenţă la UE

0
178

Coaliţia aflată la putere în Marea Britanie nu a reuşit să ajungă la un acord, marţi, cu privire la o propunere de lege care prevede organizarea unui referendum pe tema apartenenţei ţării la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Apărat de Bob Neill, deputat al partidului conservator al premierului David Cameron, acest text ar fi garantat organizarea unui referendum pe această temă în 2017, indiferent de partidul care se va afla la putere după alegerile legislative din mai 2015.

În faţa popularităţii tot mai mari a partidului populist şi antieuropean UKIP, Cameron a promis la sfârşitul lui 2013 să organizeze un astfel de refendum dacă va câştiga alegerile.

Textul a fost adoptat în primă lectură de deputaţii britanici la 17 octombrie şi urma să fie supus votului în a doua lectură în Camera inferioară a Parlamentului, înainte de a fi trimis în Camera Lorzilor. Dar incapacitatea partidelor de a se pune de acord a împiedicat supunerea lui la vot în Camera Comunelor.

 

Marea Britanie nu a reuşit să stabilească o propunere de lege privind organizarea referendumului de apartenenţă la UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here