Marea Britanie rămâne în UE: Referendumul a fost respins ‎

0
45

Premierul David Cameron are probleme cu parlamentarii conservatori

O moţiune care cerea un referendum privind menţinerea Marii Britanii în UE a fost respinsă luni seara în Parlament, în cadrul unui vot marcat de o rebeliune fără precedent a conservatorilor eurosceptici împotriva premierului David Cameron, relatează AFP.

În total, 483 de deputaţi au votat împotriva organizării unui astfel de referendum, în timp ce 111 s-au pronunţat pentru o consultare populară, dintre care aproape 80 de deputaţi conservatori (unul din patru), care şi-au anunţat hotărârea de a ignora recomandările de vot ale şefului Guvernului.

Votul aşteptat la începutul serii era pur consultativ, iar moţiunea nu avea nicio şansă să fie adoptată. Opoziţia laburistă şi liberal-democraţii – aliaţi ai conservatorilor în cadrul coaliţiei guvernamentale şi eurofili – se opuneau acestei măsuri.

….Marea Britanie rămâne în UE: Referendumul a fost respins

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here