O româncă a fost consemnată la domiciliu în Marea Britanie, în urma unei fraude în numele UNICEF

O româncă în vârstă de 20 de ani, care a utilizat formulare de donaţie UNICEF false colectând pretinse fonduri de binefacere în Manchester, a fost consemnată la domiciliu, fiind monitorizată cu ajutorul unei brăţări electronice, relatează Manchester Evening News în ediţia online de joi.

Iuliana Costea este acuzată că, pe când era însărcinată, a făcut parte dintr-o grupare care cerea bani în numele UNICEF, în centrul oraşului Manchester. Potrivit unor mărturii, românca a făcut parte dintr-un grup de şase persoane care, în ianuarie, au înconjurat o şoferiţă, într-o parcare, constrângând-o să le dea bani. Membrii grupului, între care se afla şi o fată în vârstă de 14 ani, au intimidat-o pe şoferiţă până ce aceasta le-a dat cinci lire sterline (6 euro), a declarat procurorul Kerry Bell. Costea şi minora au fost arestate după ce victima a raportat incidentul la poliţie.

Procurorul le-a spus magistraţilor că românca, mamă a doi copii, ştia că participă la o fraudă, despre care a aflat de la membrii grupului. "Este un caz de fraudă neplăcut şi o problemă tot mai importnată pentru oraş", a declarat ea. Potrivit unui formular UNICEF care i-a fost confiscat, românca primise "donaţii" în valoare de 206 lire sterline (aproape 250 de euro), însă asupra sa a fost găsită suma de şase lire (aproximativ şapte euro).

Costea, care locuieşte la Oldham (în nord-vestul Angliei) şi al cărei cel mai mic dintre copii are în prezent o lună, a recunoscut frauda. Instanţa a consemnat-o la domiciliu între orele 7.00 şi 19.00 şi la purtarea unei brăţări electronice, prin care îi este monitorizată prezenţa, timp de opt săptămâni.

mai mult:
…  

O româncă a fost consemnată la domiciliu în Marea Britanie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.