Pericolul terorist planeaza asupra Jocurilor Olimpice din Londra


Un musulman norvegian, membru Al Qaeda, care s-a antrenat în Yemen pentru acţiuni teroriste, este pregătit să atace un avion american, pe timpul Jocurilor Olimpice din Londra, relatează Sunday Times.

Conform serviciilor de informaţii britanice, norvegianul, care se autonumeşte Abu Abdulrakhman, s-a convertit la islam în 2008. El este bănuit că pune la cale atacul asupra unui avion american, dar nu se ştie dacă are în vizor obiective ale Olimpiadei.

Pentru a preveni posibilitatea unui atentat terorist aerian, autorităţile Marii Britanii au intenţia să instaleze dispozitive militare antiaeriene uşoare, în şase locuri, din apropierea facilităţilor de desfăşurare a competiţiilor sportive. Această decizie a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că ameninţarea siguranţei olimpice ar putea veni pe cale aeriană.
Sistemul antiaerian HVM (Hyper-Velocity Missile) este perfect pentru combaterea ţintelor de joasă înălţime.

Această idee nu fost agreată de toată lumea, oamenii care locuiesc în vecinătatea bazelor sportive fiind de părere că dispozitivele militare pot fi periculoase pentru viaţa lor. Ei au semnat o petiţie, în care cer ca autorităţile londoneze să refuze amplasarea lor în zonele rezidenţiale.

cititi mai mult la :

Pericolul terorist planeaza asupra Jocurilor Olimpice din Londra

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.