Politicienii conservatori din Marea Britanie se tem că nu o să mai fie suficienţi români să le culeagă fructele

Dar românii spun că toţi cei care vor să se mute în Marea Britanie au făcut-o deja, după ce au obţinut drept de şedere, dar nu şi de muncă, în 2007.

Deşi ar putea părea incredibil, comentează „The Guardian“, un grup de deputaţi conservatori şi-a manifestat îngrijorarea că nu vor exista suficienţi români şi bulgari în Marea Britanie în 2014, după ridicarea restricţiilor de muncă. Susţinuţi de Uniunea Naţională a Fermierilor, care reprezintă industria culegătorilor de legume şi de fructe, ei au cerut ca sistemul muncitorilor sezonieri agricoli să rămână deschis. Este vorba despre acel program prin care 20.000 de români şi de bulgari au venit să lucreze în Marea Britanie pentru câteva luni pe an.

E puţin probabil ca românii şi bulgarii ce vor pleca în Marea Britanie anul viitor să ajute la recolta de căpşuni. Este de aşteptat ca ei să se orienteze spre locuri de muncă mai bine plătite din Londra şi din alte oraşe.

Mai mult, parlamentarii sunt îngrijoraţi de faptul că s-ar putea să nu fie căpşuni engleze în magazine în cele două săptămâni ale campionatului de tenis de la Wimbledon de anul viitor, dacă nu va exista forţă de muncă din cele două ţări.

60.000 de bulgari şi de români au venit să lucreze în Marea Britanie în cadrul unor astfel de sisteme de lucru temporare în fiecare an, începând cu anul 2007. Cei mai mulţi s-au reîntors acasă, dar puterea combinată a celor două comunităţi rezidente a crescut la aproximativ 140.000 de persoane.

Conservatorul britanic Philip Hollobone a declarat că va trebui să fie construită o zona rurală în Marea Britanie în următorii doi ani, pentru a putea susţine o triplare a comunităţilor de români şi de bulgari, până la un număr de 425.000 de persoane.

Deputatul european Godfrey Bloom a avertizat că 1,5 milioane de persoane din cele două ţări vor veni în căutarea unui loc de muncă. Toate estimări se bazează avertismentele că mult mai mulţi polonezi şi est europeni au venit în Marea Britanie după 2004, faţă de numărul anticipat iniţial.  MigrationWatch şi celelte grupuri ar putea face, acum, o greşeală similară, remarcă „The Guardian“.

Estimarea iniţială, că doar 13.000 de polonezi şi cehi urmau să vină în fiecare an, după ce au aderat la Uniunea Europeană, s-a bazat pe previziunile a ceea ce s-a întâmplat atunci când Spania şi Grecia au aderat la UE în 1980. De asemenea, studiul a presupus că fiecare ţară a UE îşi va deschide frontierele pentru muncitorii din Polonia şi pentru alte noi state membre. Însă doar Marea Britanie, Suedia şi Irlanda au făcut-o.

De data aceasta, însă, va fi diferit. Toate celelalte 25 de state vor fi nevoite să ridice restricţiile de pe piaţa muncii pentru români şi pentru bulgari de la 1 ianuarie 2014, deoarece se încheie perioada de tranziţie de şapte ani, de când cele două ţări au aderat la UE.

mai mult la :
http://m.adevarul.ro/news/eveniment/politicienii-conservatori-marea-britanie-tem-nu-mai-suficienti-romani-culeaga-fructele-1_50f9704751543977a976ee46/index.html

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.