Serviciile secrete britanice consideră Rusia a treia ameninţare, după al-Qaida şi Iran

Serviciile de securitate britanice consideră că Rusia reprezintă a treia ameninţare la adresa ţării după reţeaua al-Qaida şi Iran.

Serviciile secrete britanice se tem că principalele agenţii ruse au trimis numeroşi spioni pe teritoriul Marii Britanii, informează cotidianul The Times în ediţia electronică.

Dezvăluirile intervin în contextul în care premierul britanic Gordon Brown va avea săptămâna viitoare prima întâlnire cu noul preşedinte rus Dmitri Medvedev, cu ocazia summitului G8.

Agenţii ruşi sunt acuzaţi de otrăvirea lui Aleksandr Litvinenko la Londra şi de alte tentative de asasinat, iar aceste cauze au contribuit la deteriorarea relaţiilor dintre cele două ţări.

Responsabilii serviciilor secrete britanice sunt foarte numulţumiţi că numeroase resurse trebuie alocate contracarării acţiunilor de spionaj militar şi industrial efectuate de Rusia… Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.