1 ianuarie 2014 este ziua în care românii devin cetățeni cu drepturi depline în toate state Uniunii Europene, momentul în care piața muncii se deschide complet pentru ei.
În țări ca Germania, Marea Britanie, Franța, Spania, Olanda, Austria, Belgia, Luxemburg și Malta, care până acum restrângeau dreptul de muncă, românii vor putea munci legal.
În aceste condiții, românii care doresc să muncească în Regatul Unit vor putea solicita un număr de asigurare socială (National Insurance Number – NI), care se obține de la orice Job Centre Plus.
Până acum NI putea fi obținut de un român doar dacă dovedea că lucrează pe cont propriu (self-employed), acum simpla prezentare a unui act de identitate doveditor al cetățeniei române este suficientă pentru obținerea acestui document.
Cu NI orice român poate să fie angajat legal, obține acces la beneficii sociale și drept la servicii de sănătate (inclusiv accesul la medic de familie, care la ora actuală nu le este deschis fără NI) și sociale.
Este de așteptat ca oficiile Job Centre Plus să fie extrem de solicitate începând cu 2 ianuarie, nu doar de românii care vor veni pentru prima oară în Regatul Unit, ci și de cei care sunt deja acolo și care fie nu au solicitat, fie și-au văzut dosarul respins până acum de la NI.
2014: Ce-i așteaptă pe români în Marea Britanie?
http://www.contributors.ro/global-europa/2014-ce-i-a%C8%99teapta-pe-romani-in-marea-britanie/