Doi români înfruntă Brexitul şi au deschis un magazin românesc în Anglia

Cei doi soţi nu se tem de Brexit şi au încredere că, pe lângă clienţii români, vor convinge şi mulţi englezi să îi aleagă pe ei ca primă opţiune de cumpărături.
Deşi plecaţi din ţară de şase ani, Cristi şi Timea nu s-au simţit niciodată în Anglia acasă, casa lor fiind România, oraşul Tăşnad, acolo unde se întorc cu drag de câte ori au ocazia. În Anglia au făcut de toate, de la munca de jos până la funcţii de conducere, dar parcă ceva i-a făcut să se simtă incompleţi. Când şi-au dat seama despre ce e vorba au descoperit şi ce au de făcut în continuare în Anglia.
„Suntem de 6 ani în UK. Nevasta mea, Timea, a fost team leader la o echipă de curăţenie, într-un lanţ de hoteluri destul de popular în U.K., Premier Inn, în Aeroportul Heathrow, al treilea ca mărime din lume. Soţia mea a avut o ascensiune fabuloasă aş spune, reuşind într-un an să urce de pe poziţia de femeie de serviciu pe cea de supervizor şi mai apoi team leader, urmând deja să fie promovată pe poziţie de director adjunct, după ce a câştigat distincţia de angajat al anului! Însă n-a mai apucat…”, afirmă Cristian.

Comunitatea de români de acolo numărul undeva la 1.500 de persoane, pe care Cristian şi Timea au siguranţa că îi vor transforma în clienţii lor fideli, iar pe lângă ei doresc să le calce pragul şi alţi locuitori ai oraşului, de diferite naţionalităţi, care să descopere gustul deosebit al produselor româneşti pe care ei le-au adus în magazin. Decizia lor a fost una curajoasă, după cum o recunosc chiar ei, dar sunt dispuşi să meargă până la capăt cu ea şi să îşi facă mândră ţara.
Toate acestea în timp ce, pentru realizarea acestei afaceri, au amânat întoarcerea acasă, unde consideră că le-ar fi fost şi mai greu să deschidă o afacere.
„Ideea ne-a venit instant, de pe o zi pe alta. Planul de a deschide propria afacere îl aveam de mai de mult, de când am venit în Anglia, plănuiam să strângem bani şi să ne întoarcem să-i investim acasă, însă politica păguboasă, unde dacă nu ai „pile” eşti „mâncat” cu afacere cu tot, unde dacă vine „unul” la putere îi ajută numai pe-ai lui, când acesta este înlocuit vine altul care face exact la fel, ne-au făcut să ne hotărâm să mai rămânem pe meleaguri străine şi să investim aici bănuţii salvaţi în timp. Riscul pe care ni l-am asumat este unul măricel, având în vedere că Marea Britanie este în negocieri puternice cu Europa pentru renumitul Brexit! Însă noi sperăm că o să fie bine şi mai sperăm că într-o bună zi o să ne întoarcem acasă, la Tăşnad, în România!”, mai afirmă Cristian.
Citeste mai mult: adev.ro/oojrdh

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.