Intercity 125, Marea Britanie – Cum a revenit trenul la modă când aproape toată lumea credea că este un mijloc de transport depășit

Acum 45 de ani căile ferate din Marea Britanie aveau o imagine dezastruoasă și erau ținta glumelor. Apoi a venit un tren diesel foarte rapid care a schimbat totul: a arătat că poți călători cu 200 km/h, cu aer condiționat și cu mâncare bună. O parte dintre aceste trenuri mai circulă și în prezent, iar altele au fost retrase anul acesta și mii de oameni au ieșit să le vadă la ultimul drum. Mai jos puteți citi despre una dintre poveștile cele mai de succes prin care oamenii au fost readuși la tren când aproape toată lumea credea că acest mijloc de transport nu are viitor.

Pare greu de crezut, dar de câteva ori, în 2019, mii de oameni s-au strâns lângă liniile de cale ferată din Marea Britanie pentru a vedea pentru ultima oară trenurile pe care le-au văzut foarte des în ultimii 40 de ani. Multora le-a părut rău și aveau și de ce: aceste trenuri au readus publicul în vagoane într-un moment când se părea că toate trenurile vor fi grav depășite din multe puncte de vedere de mașini, autobuze și avioane.

Marea Britanie a creat acum 190 de ani primele linii adevărate de cale ferată, în 1890 cele mai rapide trenuri rulau cu viteze medii de 70-80 km/h de la nord la sud, iar la 1905 existau și locomotive cu aburi ce prindeau 150 km/h.

mai mult la  hotnews.ro/stire/23571714

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.