Inundaţii în Marea Britanie, cauzate de furtuni puternice

Ploi puternice şi vânturi de până la 160 de km/h au cauzat sâmbătă inundaţii în sudul Marii Britanii, producând închiderea unor drumuri şi suspendarea transporturilor, relatează AP.

Cea mai puternică furtună din acest an din Marea Britanie a cauzat inundaţii în regiunile de coastă. Zeci de şoferi au fost salvaţi din maşini, iar în mai multe zone copacii au căzut peste autovehicule şi peste liniile de curent.

O rafală de vânt de 160 de km/h au fost înregistrată la Needles, în Insula Wight, iar 60 de case au fost distruse de o tornadă în oraşul Benfleet, la est de Londra.

Condiţiile meteorologice nefavorabile au determinat autorităţile din Londra să anuleze un foc de artificii programat în cadrul unei parade anuale, scrie Agerpres.

Transporturile cu feribotul dintre Anglia şi Franţa au fost de asemenea anulate din cauza vânturilor puternice. Potrivit serviciului meteorologic, condiţiile de vreme ar urma să revină la normal duminică.

Inundaţii în Marea Britanie, cauzate de furtuni puternice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here