Risc „foarte serios” de atentate teroriste în Marea Britanie

Marea Britanie se confruntă cu un "risc foarte serios" de atentate teroriste, a reiterat, luni, ministrul de Interne Theresa May, cu câteva ore înainte de publicarea priorităţilor de securitate naţională de către Guvern.

"Există o ameninţare foarte serioasă din partea terorismului internaţional – şi de aceea nivelul ameninţării în Marea Britanie este sever", a anunţat May pentru postul de televiziune privat ITV.

Marea Britanie a trecut în ianuarie la nivelul "sever" de ameninţare teroristă, al doilea după cel "critic" şi urmat de "important", "moderat" şi "scăzut".

"Aceasta înseamnă că un atac este foarte probabil şi că fiecare trebuie să fie vigilent", a subliniat ministrul de Interne.

"Ceea ce noi observăm astăzi este că sursele de ameninţare sunt mai diversificate, dar suntem absolut siguri că există o ameninţare foarte serioasă din partea terorismului internaţional".

Guvernul urmează să publice luni raportul privind Strategia de securitate naţională, în funcţie de care se vor stabili cheltuielile bugetare în domeniul Apărării.

Potrivit experţilor militari, terorismul internaţional şi cel informatic se situează între cele mai importante ameninţări identificate în document. Riscul unui conflict militar se situează pe locul al patrulea, după riscurile naturale cum ar fi inundaţiile, potrivit documentului ce enunţă priorităţile de securitate şi care urmează să fie publicat în cursul zilei.

sursa si articol complet:

http://www.mediafax.ro/externe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.