Povestea drumului unui tânăr român către un loc de muncă în Marea Britanie. Şi a celor care rămân în urma sa, într-un mic oraş de provincie. …
Din Londra, Jumară vrea întrebări simple. Cum e pe acolo? Răspunde cu un fel de tristeţe binevoitoare. „Aşa, ca să fac o comparaţie – aici munceşti o săptămână ca să trăieşti o lună, în România munceşti o lună ca să trăieşti o săptămână. Românii care vin prima dată aici declară cum că ar avea propria lor societate, sunt «self employed». În aprilie se închide anul financiar şi statul îşi ia banii“. Cu munca, cum e? „Sunt şofer pe o betonieră. Dacă muncesc toată luna, iau între 1.500 şi 2.000 de lire pe lună. Lucrez cam 10 ore pe zi, în timpul săptămânii şi câte cinci ore sâmbăta“. Unde stă? „La un prieten, cu familia lui. În general, se adună câte 4-5 prieteni într-un apartament. Chiria ajunge cam la 300 de lire“.
Şi englezii? „Nu prea intru în contact cu ei. Unii se poartă normal, alţii – dacă văd că eşti din altă naţie – se poartă mai rece. Am treabă cu ei numai când încarc sau descarc maşina, în general. Sunt oameni şi oameni, ca şi la noi. Unii abia aşteaptă să termine munca, să se bage într-o crâşmă şi să bea. E totuşi diferenţă mare de civilizaţie: aici se respectă legea, am impresia că le e mai multă frică de lege. Multe lucruri nu le fac de frică“. Mâncarea? „Magazine româneşti sunt, dar sunt în centru, restaurante şi din astea. Mai la margine sunt magazinele astea mari: Metro, hipermarketuri. Te duci şi-ţi cumperi tot ce-ţi trebuie“…..
"Ca să fac o comparaţie – în Anglia munceşti o săptămână ca să trăieşti o lună, în România munceşti o lună ca să trăieşti o săptămână. " – Adrian Iulian Chiparcă, român din Londra …. EVZ
