România promovează, la Londra, înrudirea dintre Casa Regală a Marii Britanii și Vlad Țepeș – Dracula


România a reușit să capteze interesul presei din Marea Britanie, anunțând, ieri, în deschiderea World Travel Market (Târgul Mondial de Turism), desfășurat la Londra, care este legătura de rudenie dintre Casa Regală a Marii Britanii și „Dracula”. Conform reprezentanților țării noastre la acest târg, Regina Maria a Marii Britanii, consoarta lui George al V-lea și străbunica Prințului George, era înrudită cu Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești. George al V-lea a cerut-o în căsătorie, inițial, pe verișoara sa primară, Maria de Edinburgh, dar aceasta l-a refuzat, preferându-l pe Ferdinand, care avea să devină regele României. La un an de la moartea fratelui său mai mare, Albert, George s-a căsătorit cu o altă verișoară a sa, Prințesa Maria Victoria, care îi fusese logodnică lui Albert. Tatăl viitoarei regine era Ducele de Teck. Mama ducelui și bunica Reginei Maria a Marii Britanii a fost Contesa Claudine Rhédey von Kis-Rhéde, care s-ar trage (conform British Chronicles, de David Hughes), în descendență directă, din Ruxandra, o nepoată a lui Vlad Țepeș.

Anul trecut, o declarație a Prințului Charles a făcut înconjurul lumii. De fapt, Charles nu a făcut decât să reia o afirmația a sa, mai veche (din 1998), cum că este înrudit cu Vlad Țepeș. Prințul Țării Galilor nu a fost luat în serios, considerându-se că nu face decât să promoveze într-un mod inedit prezervarea pădurilor Transilvaniei, pentru care militează deschis. Iată însă că legăturile de rudenie cu Vlad Drăculea nu sunt o simplă mistificare.
Vlad Țepeș (Drăculea) a devenit cunoscut în lumea întreagă, după ce a fost asociat cu personajul-vampir „Contele Dracula”, din romanul „Dracula”, al lui Bram Stoker.

România promovează, la Londra, înrudirea dintre Casa Regală a Marii Britanii și Vlad Țepeș – Dracula

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.