Europarlamentarul Corina Creţu cere CE să oblige Marea Britanie să respecte dreptul românilor la liberă circulaţie în UE

Europarlamentarul Corina Creţu a sesizat Comisia Europeană cu privire la declaraţiile premierului David Cameron şi ale ministrului britanic de Interne referitoare la posibilitatea introducerii controlului la graniţe pentru a bloca afluxul de imigranţi din unele state membre ale Uniunii Europene, informează NewsIn.

"E un atac direct împotriva uneia din libertăţile fundamentale pe care se întemeiază edificiul comunitar, încă de la Tratatul fondator din 1957. Libertatea de mişcare pentru cetăţenii românii în cadrul Uniunii a fost îngrădită, din 2007 încoace, în majoritatea statelor vestice, prin intermediul barierelor impuse accesului pe piaţa muncii. Amânările repetate tind acum să se permanentizeze", a atras atenţia Corina Creţu, în interpelarea adresată Comisiei Europene.
Vicepreşedintele Grupului Europarlementar Socialist a cerut Comisiei Europene, ca responsabilă pentru respectarea tratatelor europene, să oblige autorităţile britanice să se conformeze prevederilor acestora. Corina Cretu a precizat că va solicita Grupului Socialist să adopte o poziţie oficială faţă de intenţia perpetuării unor măsuri abuzive şi discriminatorii împotriva cetăţenilor români şi bulgari. "Cred că e momentul să avem o dezbatere deschisă şi tranşantă, inclusiv în plenul Parlamentului cu privire la ameninţările premierului David Cameron de a renegocia relaţia Marii Britanii cu UE, opunând proiectului federal ideea de mai puţină Europa", a subliniat europarlamentarul Corina Creţu.

Europarlamentarul Corina Creţu cere CE să oblige Marea Britanie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.