Gordon Brown l-a acuzat pe Tony Blair, că i-a "distrus viaţa", determinându-l pe acesta să grăbească anunţul privind demisia sa din funcţia de premier, potrivit unei cărţi publicate de un jurnalist al publicaţiei The Observer, relatează The Guardian, în ediţia electronică.
Cartea The End of the Party, a lui Andrew Rawnsley, a ridicat o serie de semne de întrebare cu privire la caracterul lui Brown. Rawnsley descrie în detaliu insistenţa cu care, în timpul unei audieri de două ore, în septembrie 2006, Brown nu numai că a insistat ca Tony Blair să demisioneze, ci chiar să se asigure că el nu va avea nici un contracandidat, anagajament pe care însă fostul premier nu şi l-a asumat.
Potrivit aceleiaşi surse, Brown i-a cerut lui Blair să facă o declaraţie publică în care să anunţe că îi predă puterea lui şi că îi va fi un colaborator apropiat, pe perioada interimatului. "Crezi că există un altul mai bun decât mine?", ar fi întrebat Brown, în opinia căruia John Reid era " mult prea de dreapta", Alan Johnson "prea superficial", iar David Miliband mult prea tânăr, şi nici unul dintre aceştia nu era mai potrivit decât el însuşi pentru a deveni premier.
Ulterior, Blair ar fi calificat această confruntare cu Brown în faţa unor apropiaţi drept "teribilă". "Urla într-una la mine că i-am distrus viaţa". Potrivit cărţii, Ed Balls, cel mai apropiat aliat al lui Brown, ar fi fost principalul strateg al acestui demers. Acesta era de părere că Brown a "fost prea mult timp prea slab" şi că "Blair nu se va retrage niciodată". citeşte tot