Când am anunţat-o pe prietena mea Carmen ca o să fac un curs la Londra anul ăsta, aproape a înnebunit. De bucurie… M-a sunat de 7 ori în acea zi să-mi spună ce mult o să-mi placă Londra, că o să mă îndrăgostesc de ea, iar în final să plângă că nu poate să vină cu mine. 
Aşadar, prima întâlnire cu acest oraş a fost puternic influenţată de vise şi impresii pe care mi le făcusem în avans. Nu vă zic la ce mă aşteptam. Am ajuns acolo prima dată în ianuarie şi nu întelegeam de ce e toată lumea înnebunită după un oraş prăfuit, plin de indieni şi pakistanezi, ploios şi unde la fiecare colţ de stradă se face câte o reparaţie.
Am luat metroul de la aeroport fiindcă aşa m-au sfătuit prietenii. Am coborât în buricul Londrei, pe Oxford Street şi atunci am înţeles totul. Eu purtam cizme, ele purtau sandale argintii, eu purtam cojoc, ele rochiţe, eu ieşeam la masă la 20.00, ele erau deja beţe fiindcă pub-urile se închid la 23.00. După o săptămână am ajuns să îmi doresc să îmi schimb toată… Cotidianul
