La 18.05.2014, Ambasadorul României în Marea Britanie, dr. Ion Jinga, s-a întâlnit cu membrii comunităţii române din Bristol, la invitaţia PS Episcopul Ignatie Mureşeanul şi a preotului paroh Ioan Claudiu Moldovan.
La serviciul religios oficiat la biserica ortodoxă română Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bristol de către un sobor de cinci preoţi, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii, au participat peste 200 de români, între care dr. Răzvan Constantinescu, consulul onorific al României la Bristol.
În cuvântul său, PS Ignatie Mureşeanul a menţionat sprijinul pe care Ambasada României la Londra îl acordă în mod permanent comunităţilor româneşti din Marea Britanie. Episcopul a precizat că Ambasadorul Ion Jinga este foarte apropiat de comunităţile româneşti şi l-a felicitat pentru constanţa cu care a intervenit public ori de câte ori imaginea românilor a fost pusă în pericol: „Prezenţa Excelenţei Sale în comunităţile noastre româneşti este una constantă şi extrem de încurajatoare, în sensul că reprezentantului statului român pe lângă autorităţile britanice nu îi este indiferent destinul românilor care au ales să trăiască în Marea Britanie. Ori de câte ori este invitat, răspunde cu promptitudine şi multă căldură sufletească, fără să transmită vreodată aerul diplomatului care ne face o favoare că ne vizitează. Aş vrea să-i mulţumesc pentru încă ceva: este ambasadorul care, ori de căte ori imaginea românilor din UK a fost pusă în pericol sau distorsionată de către tabloidele britanice, a luat atitudine, apărând competent, inteligent şi profund implicat, demnitatea noastră de români cinstiţi.”
Invitat să se adreseze celor prezenţi, Ambasadorul României a vorbit despre atenţia constantă pe care Ministerul Afacerilor Externe o acordă comunităţilor româneşti din străinătate, importanţa păstrării de către românii din diaspora a legăturilor cu ţara şi a valorilor spirituale ale românismului, precum şi despre drepturile de care cetăţenii români se bucură în Marea Britanie începând cu 01.01.2014. A subliniat, totodată, rolul pe care aceştia îl au în formarea unei imagini corecte a României în opinia publică britanică.
A felicitat comunitatea română din Bristol pentru coeziunea de care dă dovadă, precum şi modul în care înţelege să se manifeste în viaţa publică. A precizat că a fost informat de către consulul onorific că, de la începutul acestui an, toate solicitările de asistenţă adresate Consulatului Onorific au vizat cunoaşterea procedurilor de găsire a unui loc de muncă sau asistenţă consulară, niciuna fiind cu privire la ajutoarele sociale, precum şi că, în aceeaşi perioadă, criminalitatea cu autori români a fost practic inexistentă în Bristol. Ambasadorul şi soţia sa au participat în continuare la un program cultural-artistic susţinut de membrii comunităţii, în contextul sărbătoririi hramului bisericii ortodoxe române din Bristol.
În continuare, a avut o întâlnire cu membrii comunităţii române baptiste din Bristol şi a discutat cu liderii acestei comunităţi, precum şi cu pastorul comunităţii baptiste britanice din Bristol. Interlocutorii au subliniat deschiderea cu care sunt primiţi cetăţenii români şi aprecierea de care se bucură în rândul comunităţii locale, dezaprobând declaraţiile xenofobe ale politicienilor UKIP.
Cu ocazia vizitei, au fost distribuite ambelor comunităţi, ortodoxă şi baptistă, broşura „Ghidul românului în UK” editată de fundaţia Români în UK.
Aceasta a fost cea de-a patra vizită a ambasadorului Jinga la Bristol. Reamintim că, la 20.01.2014, a fost deschis Consulatul Onorific al României la Bristol. Comunitatea românească din acest oras este de dată recentă şi numără circa 1000 de persoane.