Aproape un sfert dintre tinerii din România îşi exprimă prima preferinţă pentru Marea Britanie, în cazul în care li s-ar oferi de lucru în străinătate. Un sondaj recent, realizat de compania Ires din România pare să contrazică alte cercetări realizate în Marea Britanie, care indicau un interes redus al românilor şi bulgarilor de a veni în această ţară, după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, începând cu 1 ianuarie 2014.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Preşedintele Ires, Vasile Dâncu, citat de Sunday Times, afirmă că Marea Britanie este prima ţară menţionată de tinerii români, în care spun că ar fi "foarte interesaţi" de a lucra, în cazul obţinerii unui loc de muncă în străinătate. Sociologul român a adăugat că nu prevede însă transformarea acestui interes notabil într-o migraţie masivă a românilor în Regatul Unit.
Sondajul Ires arată că 11% dintre români se declară interesați de munca în Marea Britanie, dar acest procent crește la 24% în cazul categoriei de vârstă 18–35 de ani, mai mult decât pentru orice altă țară din Uniunea Europeană.
mai mult la :