Obiectivul Kremlinului este ca, până în 2027, să aibă capacitatea să lanseze o ofensivă majoră împotriva NATO în care să aibă șanse mari de victorie.
În 2023, Rusia și-a crescut cu 560% producția de tancuri (1.530 de bucăți), comparativ cu perioada 24 februarie 2021-24 februarie 2022, arată „The Telegraph“, citând surse din serviciile de informații.
Producția de vehicule blindate de luptă (IFV) a crescut în același interval cu 360%, iar cea de transportoare blindate (APC) – cu 350%.
Pentru 2024, Putin a alocat Armatei și industriei de armament o treime din totalul cheltuielilor bugetare ale statului rus! E vorba de 6% din PIB.
Malluri, brutării și chiar școli au fost transformate în fabrici de armament.
În 2024, producția de obuze a Rusiei se va apropia de 2.000.000 de bucăți. Pentru a avea termen de comparație, în primul an de război Ucraina a primit 300.000 de proiectile de la țările europene și SUA.
În acest moment, Europa mai are foarte puțin timp la dispoziție să se trezească și să relanseze producția de armament.
E de așteptat ca încercările în această direcție să fie întâmpinate de o opoziție furibundă dinspre politicienii cumpărați de Rusia și cu proteste de stradă ale „pacifiștilor“, „ecologiștilor“, „activiștilor“ etc. Acestea sunt mișcări pe care Moscova le finanțează încă din timpul războiului rece, iar azi se bucură de sprijinul unei largi pături a populației – oameni de bună credință păcăliți de sloganuri, cei pentru care Lenin a lansat celebra sintagmă „idioții utili“.
În primul comentariu, link către articolul din The Telegraph.