Primarul Londrei renunţă la cetăţenia americană pentru a-şi dovedi „angajamentul faţă de Marea Britanie”

Primarul Londrei Boris Johnson, care s-a născut la New York, a anunţat duminică faptul că va renunţa la cetăţenia americană, deschizându-şi astfel drumul către postul de premier, relatează Mail Online.

johnson_2183154b

„Motivul pentru care cred că vreau, probabil, să fac o schimbare este că angajamentul meu este, şi a fost întotdeauna, faţă de Marea Britanie”, a declarat el pentru The Sunday Times. „Este un accident de naştere care m-a lăsat cu acest lucru. Trebuie să găsesc o cale să rezolv problema”, a adăugat primarul capitalei britanice.

Johnson, care candidează pentru un mandat de parlamentar la Uxbridge şi South Ruislip, a declarat că-l va contacta pe ambasadorul american Matthew Barzun în legătură cu acest lucru. „Este o treabă laborioasă. Ei n-o fac mai uşoară pentru tine”, a mai declarat el Sunday Times, după o vizită de aproape o săptămână în Statele Unite.

În opinia unor experţi constituţionali, dubla cetăţenie nu prezintă nicio barieră tehnică în calea lui Johnson către postul de premier, dar apreciază că probabil că i-ar fi pusă la îndoială loialitatea.

 

http://www.mediafax.ro/externe/primarul-londrei-renunta-la-cetatenia-americana-pentru-a-si-dovedi-angajamentul-fata-de-marea-britanie-13829951

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.