Revista presei britanice: ‘Se menţin restricţiile pentru România şi Bulgaria’

presa britanică

Unul din subiectele dezbătute marţi de presa britanică este numărul crescând de imigranţi şi politicile care se impun pentru a evita presiunile asupra serviciilor publice.

The Daily Telegraph titrează "300.000 de imigranţi lăsaţi pe dinafara cifrelor oficiale". Guvernul, explică ziarul, a fost obligat să-şi ceară scuze după ce a trebuit să recunoască faptul că a furnizat informaţii false despre numărul imigranţilor care lucrează în Marea Britanie. Peter Hain, ministrul muncii şi pensiilor, a anunţat că statisticile oficiale au omis să cuprindă 300.000 de muncitori imigranţi. În total, scrie The Daily Telegraph, 1.100.000 de persoane din străinătate au ocupat locuri de muncă în Marea Britanie începând din 1997. Cifra anterioară era de 800.000. Ministrul imigraţiei, mai scrie ziarul, a recunoscut că nu se ştie încă de unde provin aceşti muncitori şi de aceea guvernul va introduce un sistem în baza căruia să urmărească intrarea şi ieşirea persoanelor din ţară.

The Independent anunţă în titlul unui articol că "Rămân în vigoare restricţiile la adresa forţei de muncă din România şi Bulgaria". Conform ziarului, Guvernul va anunţa astăzi că va menţine cotele impuse odată cu aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană. Este vorba – explică ziarul – de restricţii impuse muncitorilor necalificaţi, sau cu calificări reduse cărora li s-a permis să vină să muncească în Marea Britanie ca sezonieri în agricultură şi industria alimentară. Pentru persoanele cu înaltă calificare şi liber profesioniştii se aplică reguli separate. Ministrul imigraţiei, scrie The Independent, a motivat decizia guvernului de a menţine restricţiile prin faptul că acesta nu doreşte să motiveze venirea în masă a românilor şi bulgarilor printr-o eventuală ridicare a restricţiilor. Ziarul mai comentează că sunt semne că "imigraţia revine la loc de frunte pe agenda politică în urma predicţiilor că populaţia ţării va depăşi 70 de milioane de oameni în următorii 25 de ani".

Financial Times se concentrează asupra opoziţiei conservatoare al cărei lider, David Cameron, a cerut reduceri substanţiale ale imigraţiei pentru a evita ca serviciile publice să sufere presiuni de nesuportat. Ziarul mai scrie că "ministrul imigraţiei va respinge astăzi apelurile unor angajatori de a relaxa restricţiile împotriva muncitorilor necalificaţi din România şi Bulgaria". Fermierii – cu precădere – avertizează că se vor confrunta cu lipsă de forţă de lucru, întrucât muncitorii din alte ţări est europene încep să evite aceste munci.

Iar The Guardian vorbeşte pe prima pagină despre palnurile guvernului laburist de a înfiinţa un sistem pe puncte – după model australian – în baza căruia să permită venirea forţei de muncă din străinătate care doreşte slujbe în sectoarele care nu reuşesc să găsească angajaţi locali.

sursa : BBC Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.