Participarea la acest eveniment este organizata, in conformitate cu programul anual de sustinere de la bugetul de stat pentru exportatori, de catre Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA), in colaborare cu Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine (CRPCIS) si Asociatia Producatorilor si Exportatorilor de Vinuri din Romania (APEV), cu sprijinul Biroului de Promovare Comercial – Economica din cadrul Ambasadei Romaniei la Londra (BPCE Londra).
Pavilionul Romaniei este situat intr-o pozitie centrala la intrare in expozitie si este compus din doua standuri ce insumeaza 127 de mp. La expozitie participa paisprezece (14) producatori de vinuri, dupa cum urmeaza: Budureasca, Corcova, Cramele Ceptura, Cramele Recas, Davino, Domeniile Sahateni , Domeniile Coroanei Segarcea, Halewood Romania, Liliac Transylvania, Petro Vaselo, Prince Stirbey, Senator Wine, S.E.R.V.E. si Wine Princess.
La aceasta a 32-a editie a expozitiei participa 930 de firme din 34 de tari. Un numar de 23 de tari expun in pavilioane nationale.
Imediat dupa deschiderea expozitiei, pavilionul national al Romaniei a fost vizitat de catre Excelenta Sa Dr. Ion Jinga, ambasador al Romaniei in Regatul Unit al Marii Britaniei si Irlandei de Nord. Dl ambasador a purtat discutii cu fiecare expozant privind capacitatile de productie, politica de promovare si export, relatiile pe piata Marii Britanii si asteptarile de la prezenta participare, urandu-le mult succes.
Pavilionul Romaniei, realizat de catre SC Romexpo SA, pune foarte bine in valoare exponatele si asigura un cadru adecvat degustarilor si tratativelor. Exponatele arata efortul important pe care firmele romanesti producatoare de vinuri le-au facut in ultimii ani pentru promovare, avand o prezentare extrem de atractiva, ce evidentiaza calitatea acestora. In afara de producatori consacrati, la expozitie participa producatori noi, cu adresare, in principal, catre nisa HORECA. Participantii romani urmaresc la aceasta editie dezvoltarea sau consolidarea exportului pe piata britanica.
Romania participa la Targul International de Vinuri de la Londra
23.05.2012
In perioada 22 – 24 mai 2012, Romania participa cu un pavilion national la targul international de vinuri si bauturi spirtoase, London International Wine Fair – Distil 2012. Participarea la acest eveniment este organizata, in conformitate cu programul anual de sustinere de la…