Un nou scandal sexual a luat amploare în Marea Britanie. Prostituatele erau invitate frecvent într-un azil, pentru a avea sex cu persoanele internate. Mulţi dintre pacienţi aveau probeleme mentale sau dizabilităţi fizice.
Prostituatele veneau în mod regulat, pentru „vizite speciale”, într-un sanatoriu din Eastbourne, Sussex, potrivit The Sun. Ele se întâlneau cu pacienţii într-o cameră specială, unde punea o şosetă roşie pe clanţa uşii pentru a nu fi deranjaţi de îngrijitori.
Directorii azilului spun că mulţi dintre oamenii cu dizabilităţi fizice şi mentale nu reuşesc să facă sex în alt mod. Din acest motiv ei devin frustraţi şi deranjează angajaţii. Conducerea spune că surogatele sexuale sunt terapeutice şi potrivit experţilor, sunt un „drept uman fundamental”.
Consiliul Local din Sussex a pornit o investigaţie pentru a descoperi dacă există cazuri de exploatare şi abuz. Sue Wyatt, directorul azilului Chaseley, a confirmat faptul că prostituatele erau primite în incinta instituţiei şi erau comandate de către o terţă persoană.