Va readuce Olimpiada mult râvnita creştere economică pentru Marea Britanie?

Ultima dată când Londra a găzduit Jocurile Olimpice (JO), în 1948, economia Marii Britanii avea probleme grave, iar ţara era cufundată până peste cap în datorii.. Statul era slăbit de cei şase ani de război care i-au golit cuferele cu resurse. Atunci nu s-au construit stadioane noi pentru „jocurile austerităţii”. Astfel, Wembley a devenit şi stadion de atletism după ce organizatorii au turnat 800 de tone de zgură peste pista pentru cursele cu câini, scrie The Guardian..

După 60 de ani, strălucitorul stadion olimpic din Stratford este nou, dar condiţiile economice sunt similare. Economia ţării scârţâie sub greutatea datoriilor, Europa este în pragul sărăciei, iar guvernul este sub un regim de austeritate strict. Potrivit unor date oficiale, economia s-a cufundat şi mai mult în recesiune. Mai mult decât o găleată de medalii de aur, Marea Britanie are nevoie ca firmele să câştige noi contracte. Până atunci, steagul olimpic a fost înălţat pe Lancaster House, clădire istorică unde în următoarele săptămâni vor avea loc câteva întâlniri în condiţiile în care guvernul foloseşte Jocurile Olimpice pentru a face reclamă afacerilor britanice.

Cu un cost oficial pentru contribuabililor de nouă miliarde de lire sterline (11 miliarde euro), coaliţia de guvernare vrea ca JO să aducă mai mult decât recorduri mondiale. Pe lângă moşteniri sociale precum aprinderea „unei noi pasiuni pentru sport în toate grupele de vârstă”, organizatorii speră ca evenimentul să aducă un stimulent economic de trei miliarde lire sterline, două treimi din acestea urmând să vină din creşterea turismului, iar restul din investiţiile străine atrase.

Va readuce Olimpiada mult râvnita creştere economică pentru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.