Poliţia metropolitană a intervenit, în cursul nopţii trecute, după relatările despre prezenţa unor cerşetori români în centrul Londrei. 13 români de etnie romă, printre care şi patru femei însărcinate, au fost arestaţi.
Presa londoneză a relatat zilele trecute că mai mulţi cerşetori români au instalat o tabără într-un parc din centrul Londrei, în apropierea celor mai exclusiviste hoteluri şi restaurante din zona turistică a capitalei britanice.
Jurnaliştii din Regat au scris că grupări infracţionale par să îi aducă din România, înainte de Jocurile Olimpice. Cerşetorii sunt împărţiţi în grupuri de cerşetori, hoţi de buzunare şi prostituate.