Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, remarcă joi, într-o postare pe blogul său, că Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primul premier al României absolvent al Universităţii Oxford, "alma mater al premierilor şi preşedinţilor din toată lumea".
"Universităţile Oxford şi Cambridge au o tradiţie îndelungată în ceea ce priveşte educarea premierilor britanici. William Gladstone, Margaret Thatcher, Tony Blair – cu toţii au studiat la Oxford. De fapt, de la primul premier – Robert Walpole – şi până la ultimul – David Cameron -, 41 dintre cei 55 de premieri britanici au studiat la Oxford sau la Cambridge", scrie Harris pe blogul ambasadei.
El adaugă că, în anii recenţi, "cele două universităţi de talie mondială au fost alma mater al premierilor şi preşedinţilor din toată lumea", menţionându-i pe Indira Gandhi, Benazir Bhutto şi Bill Clinton.
"Astăzi, un nou nume a fost adăugat acestei liste. Mihai Răzvan Ungureanu a devenit primul absolvent de Oxford care devine premier al României. Felicitări lui şi felicitări pentru Oxford, deşi mă doare să spun – eu am fost la Cambridge", adaugă ambasadorul britanic.
Diplomatul povesteşte că anul trecut a găzduit o recepţie la care au fost invitaţi toţi absolvenţii români ai Universităţilor Oxford şi Cambridge, iar la eveniment Mihai Răzvan Ungureanu a fost oaspetele de onoare. "Ceilalţi 60-70 de oaspeţi fac parte din toate sectoarele vieţii româneşti – mediul de afaceri, academic, finanţe, serviciul public", scrie Harris.
Ambasadorul britanic: Ungureanu, primul premier al României absolvent de Oxford
Cauti un loc de munca in Anglia ?
Intra pe http://www.muncainanglia.com
.