Guvernul britanic ia în considerare lansarea unei campanii publicitare negative în România şi Bulgaria, în încercarea de a a-i convinge pe potenţialii imigranţi să NU vină în Marea Britanie după anularea restricţiilor, scrie presa britanică.
"Vă rugăm nu veniţi în Marea Britanie. Plouă, joburile sunt puţine şi prost plătite", plănuiesc miniştrii să fie mesajul acestei campanii negative, scrie The Guardian în ediţia online.
Acest plan se va concentra asupra dezavantajelor vieţii britanicilor şi figurează între alte opţiuni, ca înăsprirea accesului imigranţilor din Uniunea Europeană (UE) la servicii publice sau "deportarea" celor care nu găsesc un loc de muncă într-un termen de trei luni, potrivit publicaţiei.
Conform declaraţiei unui oficial, această campanie va "corecta impresia potrivit căreia străzile de aici sunt pavate cu aur".
Britanicii, ÎNGROZIŢI de numărul covârşitor de români şi bulgari care le vor asalta ţara
The Guardian mai scrie că nu s-au dezvăluit informaţii despre felul în care va arăta campania, dacă aceasta îi va prezenta pe britanici "cât mai groaznic posibil" sau îi va încuraja pe potenţialii imigranţi să se bucure de Carpaţii români sau staţiunile bulgare de la Marea Neagră