Campania anti-români în Marea Britanie se intensifică. De la invazia celor 29 de milioane de “bulgmâni” la extratereştrii care arată ca Victor Ciorbea

Cu mai puţin de o lună înainte ca restricţiile de pe piaţa muncii din Marea Britanie să expire pentru români şi bulgari, aceştia fiind liberi să muncească acolo de la 1 ianuarie, campania împotriva imigranţilor se ascute din nou la Londra. Pe străzile britanice au apărut fluturaşi ai partidului eurosceptic UKIP, care anunţă invazia iminentă a 29 de milioane de români şi bulgari, dar şi parodii mult mai groase la politica xenofobă, în care este folosită chiar şi fotografia fostului premier Victor Ciorbea, pentru a-i speria în glumă pe britanici. Pe internet, s-a mers şi mai departe: românii sunt comparaţi cu nişte spermatozoizi.

În contextul alegerilor europarlamentare din vara lui 2014, atacurile de imagine şi din mass media împotriva românilor şi bulgarilor au ridicat popularitatea partidului eurosceptic UKIP (UK Independence Party), condus de extremistul Nigel Farage, la cote maxime, iar premierul David Cameron, până acum rezervat pe acest subiect, a adoptat o poziţie mai contondentă faţă de imigranţi, într-un editorial din Financial Times. Conservatorul Cameron a anunţat noi măsuri care să limiteze beneficiile sociale pentru imigranţi şi susţine că, alături de Germania, Austria şi Olanda, va milita în UE pentru modificări ale perceptului de drept la liberă circulaţie.

http://m.gandul.info/stiri/campania-anti-romani-in-marea-britanie-se-intensifica-de-la-invazia-celor-29-de-milioane-de-bulgmani-la-extraterestrii-care-arata-ca-victor-ciorbea-11744198

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here