Cezarina Riley are 30 de ani și e româncă. E și englezoaică din 1991, după ce o familie din Marea Britanie a venit la București s-o adopte, sensibilizată de soarta copiilor români din orfelinate.
Sunt câteva lucruri pe care Cezarina Riley le ştie despre România: că până la nouă ani a locuit la Casa de Copii nr. 6, din Bucureşti, şi că în dosarul ei de la orfelinat scria aşa: mama – prostituată, tatăl – necunoscut.
Primii ei nouă ani n-au însemnat decât foame, frig şi bătaie. Încă mai are în minte o imagine: o cadă cu apă rece, iar îngrijitoarea o lovea în cap cu duşul pentru că îndrăznise să se murdărească, în timp ce era afară, la joacă.
După `90, când jurnaliștii străini venau grupuri-grupuri să relateze ororile ceaușiste, se opreau, măcar o dată, într-un orfelinat. Așa a ajuns Cezarina Riley într-un reportaj difuzat de o televiziune britanică. Jean și Peter Riley, doi soți funcționari publici, se îndrăgostiseră de ea, așa șleampătă cum era. „Nu venisem în România să căutăm copilul perfect”, spune Jean, mama adoptivă.
