Oficiul pentru Fraude Grave din Marea Britanie a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a fost întreruptă investigaţia declanşată faţă de persoanele suspectate în derularea contractelor privind vânzarea de către instituţii britanice către România, rezervându-şi dreptul de a redeschide cazul.
Asfel, procurorii DNA au dispus, în 15 iunie 2009, clasarea dosarului care a avut ca obiect urmarirea penală "in rem" (adică fără autor identificat), pentru luare şi dare de mită, fapte ce s-ar fi comis în încheierea şi derularea contractelor privind vâzarea de căre Regatul Unit al Marii Britanii a fregatelor "Regele Ferdinand" şi "Regina Maria" către România, a comunicat Direcţia.
Decizia anchetatorilor români a fost luată după ce Serious Fraud Office din Londra (Oficiul pentru Fraude Grave, instituţie cu care, pe parcursul anchetei, DNA a făcut schimb de informaţii) a comunicat DNA, în 11 iunie 2009, despre faptul că investigaţia referitoare la persoanele suspectate în cazul din România este întreruptă, instituţia rezervându-şi dreptul să deschidă investigaţia dacă apar probe suplimentare.
Dosarul fregatelor pe care Marea Britanie le-a vândut României, clasat – 10:19