Ion Jinga: „Vina de a fi român în Marea Britanie“

2
1932


Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, a scris pentru ziarul britanic „The Telegraph” despre problemele zilnice cu care se confruntă imigranţii români stabiliţi în Marea Britanie, contribuabili la economia ţării şi care se remarcă prin profesionalismul muncii lor. Însă nimic nu pare să mai fie o garanţie în faţa atitudinii discriminatorii care s-a sedimentat în ultimul timp în conştiinţa colectivă a britanicilor.

Diplomatul român a publicat fragmente dintr-o scrisoare primită de la o conaţională, doctor chirurg într-unul dintre spitalele londoneze. Sosită încă din 2005 în Regat, aceasta se numără printre cei 2.000 de doctori români care au pornit în căutarea unui trai mai bun în Marea Britanie, deşi România se confruntă cu o insuficienţă de cadre medicale. Dar salariul mai mare şi numeroasele oportunităţi pot fi motive suficient de bune pentru a justifica plecarea specialiştilor români din ţara natală, spune diplomatul. Ion Jinga subliniază că această scrisoare este diferită de celelalte primite, numeroase de altfel, deoarece românca se bucură de o situaţie socială bună, cu o viaţă profesională şi personală împlinită, iar toată lumea ar putea spune, la prima vedere, că nu se confruntă cu nicio problemă majoră. Însă realitatea contrazice această impresie. „Este din ce în ce mai greu să trăieşti în Marea Britanie ca cetăţean român şi profesionist român”, îşi începe românca scrisoarea, amintind imediat că, totuşi, ţara adoptivă se declară a fi „total împotriva rasismului şi a diferenţierilor culturale”. Cu toate acestea, campania agresivă a mass-media şi a politicienilor au transformat

Citeste mai mult: adev.ro/mtqyw0

Citeste mai mult: adev.ro/mtqyw0

Ion Jinga: „Vina de a fi român în Marea Britanie“

2 COMENTARII

  1. Si care e vina romanilor de acasa ca trimit in UK toti infractorii si nu incearca sa ii opreasca pe cei care vin aici doar sa ne faca de ras? Incercati sa faceti ordine la granite in romania si nu mai lasati sa plece pe cei ce vin doar sa fure nu sa munceasca cinstit si apoi mai vorbim ce vina au britanicii sa ne priveasca rau. Domnule Jinga sa lasam vorbele mari si sa rezolvam problemele in Romania nu sa le exportam altora vaitandu-ne ca suntem priviti rau.E normal atata timp cat in din tara semnalele care vin sunt rele sa ne fie rusine uneori ca suntem romani. Nu am facut nimic de zeci de ani sa integram romii am cheltuit bani aiurea nu avem nici macar o autostrada adevarata terminata , ne-am apucat de eutanasat caini , ne obsedeaza cianurile acum , politicienii se cearta zilnic… astea sunt semnalele de civilizatie din Romania pentru occident? Nu uitati domnule ambasador aceasta tara nu are o constitutie scrisa dar functioneaza perfect …de ce pentru ca oamenii au invatat sa respecte legea nu sa o ocoleasca si cine nu o respecta plateste indiferent de rang. Noi putem avea in fiecare an cate o consitutie daca nu e respectata degeaba. Sa nu ne mai amagim ca vom intra in Schengen. Acum sunt francezii , ieri erau olandezii impotriva asta e realitatea suntem rusinea Europei.

  2. Sa-i ia scirba de TIGANI care au impinzit pamintul . Din cauza lor suntem facuti de rusine peste tot in lume .
    Cu aceleasi probleme ne confruntam si aici in Norway….(Y) .
    Afara cu ei si stirpiti raul din radacina .
    Cersesc,tilharesc,toate relele le fac .
    M-am saturat de hienele astea flaminde care niciodata nu se satura.
    Mai sunt si romani care mai sar calul dar putini ….
    SA VA FIE RUSINE …SUNTETI DE TOATA JENA ….!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.