Mii de musulmani se adresează unor Consilii şaria în soluţionarea disputelor familiale, financiare şi comerciale. Firmele britanice de avocatură au început să-şi deschidă şi ele departamente de consultanţă şaria. Dar multe femei se simt nedreptăţite de judecători.
Potrivit unui raport din 2009, aproximativ 85 de astfel de instanţe de judecată islamice funcţionează în Marea Britanie, iar numărul cazurilor supuse acestora a crescut semnificativ în ultimii cinci ani. „Avem de trei ori mai multe cazuri în ultimii 3-5 ani, cam între 200 şi 300 pe lună. Musulmanii devin mai preocupaţi de credinţa lor şi mai conştienţi de ce le oferim”, spune Sheikh al-Haddad, reprezentant al Islamic Sharia Council, cel mai mare organ de justiţie islamică din Marea Britanie, citat de BBC.
Mediatorii şaria operează în Marea Britanie, în paralel cu sistemul judiciar britanic, încă din 1982, dar aceste consilii informale nu au puterea de a impune pedepse. Totuşi mulţi musulmani ascultă şi aplică voluntar judecata imamilor.
„Am ales să mă adresez unui mediator şaria în locul unui tribunal britanic într-un litigiu privind dreptul meu de proprietate pentru că acest lucru este în conformitate cu principiile mele spirituale islamice. Şi am ales bine pentru că totul s-a desfăşurat foarte repede. În 3-4 luni rezolvasem litigiul. În plus este mult mai ieftin decât sistemul judiciar britanic”, spune Omar Hannan, un tânăr de 28 de ani din Solihull.
Legea islamică, populară în Marea Britanie! Avocaţii adoptă şaria