Guvernul de la Londra a trimis SMS-uri către aproape 40.000 de persoane suspectate de şedere ilegală pe teritoriul britanic pentru a le invita să se înregistreze şi, în caz de refuz, să părăsească ţara, au anunţat vineri surse din cadrul Ministerului de Interne.
Potrivit autorităţilor britanice, 39.100 de persoane au primit, în perioada septembrie 2012 şi iunie 2013, următorul SMS: "Mesaj din partea Ministerului de Interne. Registrele noastre arată că este posibil să nu aveţi dreptul de a rămâne în Marea Britanie. Vă rog să ne contactaţi la 08443754636".
Adăugându-i pe cei contactaţi prin scrisori, e-mail sau telefon fix, numărul total al persoanelor care au primit acest SMS ar putea ajunge la 58.800.
"Este esenţial ca noi să putem contacta persoanele care se află aici în mod ilegal, pentru că suntem hotărâţi ca ele să se întoarcă acasă", a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
Calificată drept "proactivă" de Guvern, metoda a stârnit critici în Marea Britanie, mai ales din partea unui militant pentru drepturi civice, care afirmă că el însuşi a primit faimosul mesaj, deşi locuieşte în Marea Britanie încă din 1966.
mai mult :
Londra le-a cerut prin SMS imigranţilor clandestini să se întoarcă acasă