Marea Britanie a prezentat joi un mandat dur de negociere pentru discuţiile cu Uniunea Europeană, evidenţiindu-şi dorinţa unei viitoare independenţe economice şi politice care ar putea să o plaseze pe direcţia unei coliziuni cu Bruxellesul, comentează agenţia de presă Reuters.
În privinţa calendarului, documentul atrage atenţia că cele două părţi au termen până în iunie să ajungă la ceea ce echipa de negociere a Londrei numeşte „marile linii ale unui acord” care să fie finalizat până în septembrie. În caz contrar, „guvernul (de la Londra) va trebui să decidă dacă atenţia Marii Britanii se va îndepărta de negocieri şi se va concentra pe continuarea pregătirilor” pentru o ieşire din UE fără acord la 31 decembrie, potrivit AFP.
În acelaşi timp, Marea Britanie susţine că vrea obligaţii „cu caracter juridic” în privinţa accesului la piaţa financiară a Uniunii Europene care să fie cuplate cu aranjamente pentru menţinerea încrederii pe măsură ce regulile vor evolua.
Mai mult la … agerpres.ro