Regina Elisabeta a vizitat marţi sediul central al serviciului britanic de contraspionaj şi securitate internă cunoscut ca MI5, relatează Reuters. Suverana le-a mulţumit agenţilor pentru apărarea pe care o asigură Regatului Unit.

”Aş dori să folosesc vizita mea de astăzi aici ca o ocazie de a vă mulţumi tuturor pentru munca dumneavoastră neobosită pentru menţinerea siguranţei ţării noastre. Aţi demonstrat întotdeauna cel mai înalt angajament faţă de mottoul dumneavoastră – Regnum Defende (Apăraţi Regatul – n. red.). Din cauza specificului muncii dumneavoastră, aceasta nu este apreciată public. De aceea, în numele ţării, vă spun tuturor: mulţumesc”, a spus regina.

MI5 a fost înfiinţat în 1909 pentru a contracara spionajul german înaintea primului război mondial. Misiunea sa este protecţia securităţii naţionale, iar în prezent principala îndatorire este contraterorismul internaţional. Serviciul are însă şi atribuţii de contraspionaj.

Mai mult la … agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.