Marea Britanie are nevoie de imigranţi pentru a depăşi recesiunea

Marea Britanie are nevoie de un nou aflux de imigranţi pentru a depăşi perioada de recesiune, se arată într-un studiu al Institutului pentru Cercetarea Politicii Publice (IPPR) citat de Daily Express.

În studiul care va fi prezentat miniştrilor, imigranţii reprezintă "o parte importantă pentru consolidarea economiei Marii Britanii". Documentul promovează "politici de imigraţie mai flexibile" pentru a încuraja un val de nou veniţi, în special cu scopul de a dezvolta domeniul construcţiilor.

Raportul a apărut după declaraţiile secretarului de stat responsabil cu imigraţia, Phil Woolas, care a admis că este "prea uşor" pentru imigranţii ilegali să rămână în Marea Britanie.

"Este mai important ca niciodată ca Guvernul să nu foloseacă pretextul recesiunii pentru a restricţiona numărul muncitorilor imigranţi care vin în Marea Britanie", este de părere directorul IPPR, Lisa Harker.

"Studiul nostru demonstrează că muncitorii imigranţi sunt foarte importanţi pentru proiecte importante care ar facilita consolidarea economiei", a mai spus Harker….Marea Britanie are nevoie de imigranţi pentru a depăşi recesiunea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.