Marea Britanie, rapusa de criza: se scufunda incet, dar sigur ‎

In urma cu cativa ani, pentru britanici toate lucrurile pareau ca merg ca pe roate. Astazi, insa, lucrurile arata diferit: criza ii sufoca pe multi dintre oamenii de rand. Diferentele dintre bogati si saraci se maresc pe zi ce trece, iar peste 1 milion de tineri sunt someri.

Kevin Bright, un tanar englez, cu care reporterii Deutsche Welle au stat de vorba, spune ca a aplicat la diverse joburi, de peste 50 de ori, peste tot fiind refuzat. "Am terminat liceul si am o calificare destul de buna. Sunt electrotehnician. Se pare ca totul a fost in zadar", a declarat, dezamagit, tanarul de 22 ani.

Singurul sau venit este reprezentat de banii pe care ii castiga intr-un bar. Locuieste cu mama sa divortata, care munceste ca menajera si primeste un salariu de mizerie. Astfel de povesti de viata pot fi intalnite la tot pasul, in Marea Britanie.

"Big Society"? Nu chiar

"In Spania, jumatate dintre tineri nu au un loc de munca. In curand, si la noi se va intampla acelasi lucru", continua Kevin. Probabil ca are dreptate. Conform unor calcule ale guvernului britanic, 1,6 milioane de tineri, cu varste cuprinse intre 16-24 ani, sunt someri. Expertii avertizeaza ca aceasta evolutie alarmanta poate conduce la o repetare a revoltelor tinerilor din trecutul apropiat.

Chiar daca guvernul britanic recunoaste voalat ca masurile de austeritate au un efect devastator, este nevoit sa se tina de acest program auster. Sau, mai degraba, este fortat sa mearga pe aceasta linie, deoarece a mostenit un buget zdrentuit, devastat de fostul guvern laburist.

Pe masura ce austeritatea suprima consumul intern, Marea Britanie se scufunda incet, dar sigur. Consecutiv, in decursul a trei luni, economia britanica s-a contractat cu 0,2 la suta, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut.

Ce face in acest timp, prim-ministrul David Cameron? El sustine asa-numita "Big Society" (marea societate): construirea unei societati descentralizate, caracterizata de spirit antreprenorial si o mare responsabilitate statala. Suna inovator, dar nu este! Strategia lui Cameron este foarte asemanatoare cu metodele lui Margaret Thatcher, care, in anii ’80, a privatizat tot ce se putea privatiza.

Prapastia britanica

Criticii premierului britanic numesc planul sau "un razboi declarat clasei de sus", razboi purtat sub sloganul "fiecare isi desavarseste singur fericirea". Conceptul de "Big Society" nu este altceva decat o incercare cinica a lui Cameron de a-si apara orgia sa economica, spune liderul opozitiei laburiste, Ed Miliband.

Acesta ascunde, insa, faptul ca, in timpul guvernarilor laburiste, Tony Blair si Gordon Brown, prapastia dintre bogati si saraci era la fel de mare, poate chiar mai adanca. In anii de boom economic, 2002-2008, venitul real al britanicului de rand a scazut, in timp ce elita economica, care constituie 0,1 % din populatie, si-a crescut averile cu peste 600 la suta.

Tinerii care nu-si mai gasesc un loc de munca in Marea Britanie isi vad viata recladita in Canada sau Australia. Tot ce vor este sa spuna "good bye Great Britain".

Marea Britanie, rapusa de criza: se scufunda incet, dar sigur

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.