Marea Britanie şi-a pierdut poziţia în topul celor şase mari economii globale, fiind înlocuită de Brazilia, după ce datele oficiale au arătat că economia braziliană a crescut cu 2,7% în 2011, faţă de creşterea de 0,8% a britanicilor. Franţa rămâne pe locul al cincilea, după Germania, Japonia, China şi Statele Unite.
Chiar şi aşa, venitul pe cap de locuitor în Brazilia, de 11.000 de dolari, a rămas anul trecut de trei ori mai mic faţă de cel din Marea Britanie, însă situaţia se îmbunătăţeşte tot mai mult, în timp ce economiile occidentale stagnează.
De altfel, Centrul de Cercetare Economică şi de Business (CEBR) a anticipat încă de anul că Brazilia va depăşi Marea Britanie în 2012, eveniment care demonstrează creşterea importanţei statelor emergente în cadrul economiei mondiale, în detrimentul celor occidentale.
…
Marea Britanie şi-a pierdut locul de a şasea economie a lumii