„Moţiunea de cenzură” a tocurilor înalte, iniţiată de sindicatele din Marea Britanie

1
1226

Pantofii cu toc înalt se află în centrul celei mai aprinse dezbateri din această săptămână, în cadrul sindicatelor din Marea Britanie, după ce liderii acestora au declarat că tocurile înalte reprezintă "un pericol pentru sănătatea femeilor", informează express.co.uk.

Delegaţii la convenţia naţională a sindicatelor din Marea Britanie au susţinut o moţiune, marţi, prin care le cer tuturor angajatorilor să efectueze studii de evaluare a riscurilor profesionale.

Lorraine Jones, din partea Society of Chiropodists and Podiatrists, consideră că femeile care sunt obligate să lucreze purtând tocuri înalte, precum angajatele din magazine sau însoţitoarele de bord, trăiesc adeseori o adevărată "agonie".

În schimb, lectorul Lorraine Monk de la University and College Union consideră că Organizaţia federală a sindicatelor britanice – Trades Union Congress (TUC) – ar trebui să dezbată mai degrabă probleme mult mai importante, precum inegalităţile salariale.

"Moţiunea de cenzură" a tocurilor înalte, iniţiată de sindicatele din Marea Britanie19:46

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.