O nouă parohie ortodoxă românească în Marea Britanie

0
1126
Parohia va avea hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”

Cu binecuvântarea I.P.S. Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, duminică, 7 septembrie 2008, va fi inaugurată parohia românească din Nottingham (Marea Britanie), cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, anunţă agenţia de ştiri Basilica.


Evenimentul din 7 septembrie va avea loc la Memorial Hall, Bramcote, şi se va deschide la orele 11, cu săvârşirea Sfintei Liturghii. Delegatul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, prot. Silviu Pufulete, va citi gramata de înfiinţare a noii parohii. De la orele 14 participanţii sunt invitaţi la o recepţie inaugurală, la care şi-au anunţat prezenţa reprezentanţi ai Ambasadei României în Marea Britanie, autorităţi locale şi reprezentanţi ai mass-media.
Tânărul preot paroh Dan Petru Ghindea păstoreşte o comunitate de 200 de persoane, români ortodocşi care lucrează sau studiază în regiunea Nottingham. Comunitatea se remarcă prin: activităţile privind integrarea emigranţilor români în societatea britanică şi păstrarea identităţii lor culturale şi religioase, înfiinţarea unui centru cultural românesc în East Midlands.

Mai multe amănunte, pe site-ul parohiei din Nottingham, www.romanianparish.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.