Ofiţer român instruit de britanici îşi spune povestea pe site-ul Ministerul Apărării britanice

Primul ofiţer român instruit în Armata Britanică după cel de-al doilea război mondial şi-a ales cariera militară inspirat de poveştile bunicului său, fost sergent de infanterie, iar acum este fascinat de perioada de instrucţie din Marea Britanie, unde a avut parte de "orice se poate imagina".

Potrivit unui articol publicat pe site-ul Ministerului britanic al Apărării, ofiţerul român este căpitanul Cătălin Ioniţă, din Bucureşti, absolvent al Academiei Militare Nicolae Bălcescu.

Ofiţerul, membru al Batalionului 121 Transport materiale, are un master în Geopolitică şi a fost selectat pentru instrucţie în Armata britanică la începutul anului 2009.

El a plecat din regimentul său din Bucureşti în mai 2009 şi s-a alăturat Regimentului logistic Gurkha, din Aldershot. A plecat în Afganistan alături de regimentul britanic la jumătatea lunii septembrie. Regimentul este unul de elită al Armatei britanice, format din luptători gurkha, selectaţi anume pentru abilităţile deosebite de luptă din Nepal şi Nordul Indiei.

"Mă simt foarte mândru că am fost selectat să îmi reprezint ţara şi să muncesc alături de Armata britanică. Este o reală onoare. Muncind alături de gurkha, dar şi de britanici am învăţat mult despre cele două culturi şi a fost fascinant. (…) Este prima oară când călătoresc în afara României. La început, totul era foarte diferit şi am fost nevoit să învăţ foarte multe. Am fost foarte îngrijorat de nivelul meu de limbă engleză, dar acum este din ce în ce mai bine", povesteşte ofiţerul român.

…..

Ofiţer român instruit de britanici îşi spune povestea pe site-ul Ministerul Apărării britanice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.