Primul-ministru britanic ar vrea referendum privind relaţia ţării sale cu UE

Premierul britanic, David Cameron, a dat asigurări, sâmbătă, că va susţine ideea unui referendum privind renegocierea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, relatează 7sur7.be.

Într-un articol publicat în Sunday Telegraph, Cameron recunoaşte că poziţia Marii Britanii într-o Uniune Europeană aflată în curs de reformare "trebuie să aibă susţinerea deplină a poporului britanic". "Pentru mine, termenul de ‘Europa’ şi cel de ‘referendum’ pot merge împreună”, a spus Cameron pentru sursa citată.

Premierul britanic a subliniat că nu este în favoarea unui referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE. "Părăsirea UE nu ar fi în interesul ţării noastre”, a adăugat el. "Dar e clar că britanicii nu sunt satisfăcuţi de ceea ce au, şi nici eu”, a mai adăugat el, precizând că majoritatea britanicilor nu doresc organizarea în curând a unui referendum privind apartenenţa ţării la blocul comunitar european. El consideră că britanicii doresc doar modificarea relaţiei lor cu UE.

Cameron, care a prevenit că Londra nu se va asocia măsurilor destinate întăririi integrării UE pentru a scoate zona euro din criză, a afirmat că Marea Britanie este sufocată de birocraţia europeană. "Nu este prea puţină Europa, ci, din contră, prea multă. Prea multe costuri, prea multă birocraţie, prea multe ingerinţe în subiecte care ţin de state, de societatea civilă şi de persoane”, a spus Cameron.

Circa 100 de parlamentari conservatori i-au scris lui David Cameron pentru a-i cere un referendum pe tema apartenenţei la UE, dar Cameron este reticent în legătură cu formularea exactă a întrebării-cheie.

"Urmează alte reforme – decizii, probabil tratate – în care putem să ne afirmăm interesele, putem păstra apartenenţa la piaţa unică, dar putem sta în afara unei Europe federale", a subliniat Cameron.

Potrivit unui sondaj dat publicităţii la 11 iunie de cotidianul Times, 81% dintre britanici au declarat că ar trebui organizat un referendum privind legătura dintre ţara lor şi UE în următorii ani, în timp ce jumătate dintre cei chestionaţi au spus că vor referendum chiar acum.

Marea Britanie nu este membră a zonei euro, care numără 17 membri, nici a Spaţiului Schengen. Marea Britanie a făcut deja un pas înapoi în raport cu UE, refuzând să adere în decembrie trecut la Pactul de Stabilitate european, apreciind că ar ameninţa interesele City-ului londonez.

Primul-ministru britanic ar vrea referendum privind relaţia ţării sale ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here