Fanii englezi rămân fără doar şi poate cei mai periculoşi din lume, de data aceasta ieşind în evidenţă printr-un nou „procedeu” de răzbunare, caracterizat prin cea mai pură formă de barbarism. La finalul partidei dintre Aston Villa şi Birmingham City, fanii celor două echipe au hotărât să ducă meciul în „prelungiri”, pregătindu-se de o răfuială pe cinste la porţile stadionului. Ceea ce a urmat pare desprins din filmele de groază, un fan al gazdelor fiind ucis cu sânge rece de o maşină condusă în viteză de un susţinător al celor de la Birmingham. Drama s-a petrecut imediat după o altercaţie între şofer şi victimă.
Poliţia a reţinut deja un suspect, care este chestionat acum în legătură cu cele întâmplate lângă stadionul Villa Park, la finele meciului câştigat de gazde cu scorul de 5-1. După ce spiritele s-au încins, cele două galerii au început să îşi adreseze injurii, iar de aici şi până la o bătaie generală nu a mai fost decât un pas. Totul a culminat cu uciderea unui suporter de numai 26 de ani, care pur şi simplu a fost proiectat în aer de o maşină care nici nu a frânat, condusă de un suporter advers. … Antena3