‘Take on Farage’: A hard message for Clegg | Crin Antonescu, vine la Londra cu un mesaj puternic pentru vicepremierul Nick Clegg

0
54


Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, le-a cerut politicienilor britanici să-i conteste pe "populiştii fără scrupule" în ceea ce priveşte imigraţia. Apelul vine înaintea unei reuniuni importante cu vicepremierul Nick Clegg, relatează politics.co.uk.
Într-un articol pentru politics.co.uk, Crin Antonescu a avertizat că o relaţie reciproc avantajoasă între România şi Marea Britanie a fost pusă în pericol de retorica feroce creată în jurul încetării restricţiilor pe piaţa muncii la sfârşitul acestui an.

"Au existat întotdeauna politicieni populişti fericiţi să profite de temerile oamenilor pentru câştigul electoral. Sunt întristat că în Europa secolului al XXI-lea, şi în special în Marea Britanie, se întâmplă în continuare astfel", a scris Antonescu.

"În 2007, atunci când România a aderat la UE, am fost de acord, fără tragere de inimă, să amânăm punerea în aplicare a celei de-a patra libertăţi fundamentale a UE – dreptul de a trăi, munci şi de a învăţa oriunde în UE – până în 2014", a adăugat oficialul român.

Preşedintele Senatului român, Crin Antonescu, vine la Londra cu un

The president of the Romanian parliament has warned mainstream politicians in Britain to challenge "unapologetic populists" on immigration, ahead of a key meeting with Nick Clegg later.

Writing for politics.co.uk, Crin Antonescu warned that a mutually beneficial relationship between Romania and Britain was being put in jeopardy by the fierce rhetoric surrounding the end of the EU control mechanism at the end of the year.

"There have always been populist politicians happy to take advantage of people’s fears for electoral gain. I am saddened that in 21st Century Europe, and in particular in the UK, that this is still the case," he wrote.

"In 2007 when Romania joined the EU we reluctantly agreed to postpone the application of the fourth fundamental freedom of the EU – the right to live, work and learn anywhere in the EU – until 2014.

"We are therefore frustrated and offended that some now suggest that these restrictions should be maintained to stop an imaginary tsunami of uneducated, unwashed criminals from swamping civilization."

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here